Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) prin intermediul Economica.net ne informează că în luna iulie 2022 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 57.310...
Studiul realizat de MKOR Consulting şi Registrul Constructorilor evidențiază faptul că românii realizează două lucrări de amenajare pe an, iar 59% dintre aceștia apelează la familie...
Au intrat în vigoare noile proceduri de control a statului privind respectarea legii la emiterea autorizațiilor de construire / desființare, a certificatelor de urbanism și la...
Furnizorii de energie electrică din România vor factura clienții potrivit convenției de consum,asta în cazul în care clienții nu trimit indexul autocitit al contorului. Așa că,...
A intrat in vigoare schema de ajutor de stat pentru renovarea energetică a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință deținute de întreprinderi. Aceste spații...
A fost finalizată preluarea Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște de către grupul italian Beltrame, grupul italian promite investiții de peste 250 de milioane de euro, care...
Interesul pentru achiziţii de apartamente este în scădere în ultimele două săptămâni, în contextul razboiului din Ucraina, a declarat, luni, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii...
În 2020, a fost promulgată în parlament legea care prevedea ridicarea plafonului de TVA de la 450000 lei la 140000 euro, măsură care trebuia să intre...
BNR a realizat un sondaj printre băncile comerciale, trimestru I din 2022 va veni cu o înăsprire a condiţiilor de creditare pentru împrumuturile ipotecare şi o...
În primele luni ale anului trecut au fost eliberate peste 47.000 de autorizații . Asta înseamnă o crestere cu 25%, în comparaţie cu perioada similară din...